Pagina 8 ~ UNPR RĂMĀNE LOIAL GUVERNULUI BOC ŞI PREŞEDINTELUI BĂSESCU
Autor: M.T.
asdasdas |
|
|
"În cele trei luni trecute de la înfiinţarea Uniunii Naţionale pentru Progresul României ne-am afirmat ca un partid care pune în centrul activităţii sale interesul naţional, întreg mesajul partidului fiind axat pe interesul naţional. Acest lucru ne-a impus deja ca un partid cu un mesaj consistent şi credibil. Tocmai de aceea am decis că în această perioadă interesul naţional este găsirea de soluţii concrete de depăşire a crizei economice. Am decis astăzi (sâmbătă - n.r.), în cadrul întâlnicii cu liderii filialelor judeţene, că UNPR nu va susţine nicio moţiune de cenzură şi nicio iniţiativă care va viza suspendarea din funcţie a preşedintelui României. Rămânem loiali interesului naţional, dar şi coaliţiei din care facem parte", a precizat preşedintele executiv UNPR Gabriel Oprea.
Data introducerii: 15-08-2010
Comentarii vizitatori
Pagina 8 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:
Ministrul Cătălin Predoiu crede că asistăm la un moment de cotiturăPremierul Emil Boc, satisfăcut de cooperarea Executivului cu Parlamentul īn privinţa Legii ANISenatul va reexamina legea parteneriatului public-privatComunicat MApN referitor la recalcularea pensiilor militareSENATORII AU ADOPTAT LEGEA ANI LEGEA ANI DĂ POSIBILITATEA DEMINITARILOR SĂ DEA SOCOTEALĂ CELOR CARE I-AU ALESGUVERNUL SUSŢINE PROIECTUL MICII REFORME ĪN JUSTIŢIEDE LA 1 SEPTEMBRIE, LIBER LA ALEGERI IN ORGANIZATIILE PDL DE LA NIVEL DE JUDETEXERCITII DE ZVONISTICAPREŞEDINTA CAMEREI DEPUTAŢILOR, ROBERTA ANASTASE, DESPRE REPATRIEREA ROMILOR DIN FRANŢAEXECUTIVUL A REALIZAT RECTIFICAREA BUGETARĂMINISTRUL CSEKE ATTILA A CERUT DEMITEREA CONDUCERII MATERNITĂŢII GIULEŞTI, IAR ACEASTA AFOST SUSPENDATĂMINISTRUL CSEKE ATTILA DECLARĂ CĂ, ĪN CAZUL EVENIMENTULUI DE LA MATERNITATEA GIULEŞTI, VINOVAŢII VOR FI ASPRU SANCŢIONAŢIPREMIERUL EMIL BOC, PREZENT LA INAUGURAREA LUCRĂRILOR PROIECTULUI CHINA TAWN ROMĀNIAPREMIERUL EMIL BOC, ALĂTURI DE FAMILIILE CARE AU AVUT DE SUFERIT ĪN URMA TRAGICULUI EVENIMENT DE LA MATERNITATEA GIULEŞTI LEGEA ANI, ADOPTATĂ DE DEPUTAŢI PREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU, LA MANIFESTĂRILE PRILEJUITE DE ZIUA MARINEI ROMĀNE SENATORII, ĪN SEDINŢĂ DE PLEN, PE 24 ŞI 25 AUGUSTSESIUNE EXTRAORDINARĂ, PE 16 AUGUST, ĪN CAMERA DEPUTAŢILORUNPR RĂMĀNE LOIAL GUVERNULUI BOC ŞI PREŞEDINTELUI BĂSESCU