Cititi ziarele noastrespatiu publicitar
Meniul principalStiri pe scurt EconomieŞtirile zileiBursa ZvonurilorPoliticAdministraţie localăSocialCulturăSportSănătateViaţă de vedetăInterviu/EvenimentCetăţeniEditorial
Vremea in IlfovParteneri |
SINAXAR: Pomenirea sfântului mucenic Vlasie, episcopul SevastieiAutor: PĂRINTELE ORTODOX
Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.
Data introducerii: 11-02-2011
Comentarii vizitatori
Alte articole din aceeaşi categorie:Zeci de strazi din judetul Ilfov au fost inundateSINAXAR: Pomenirea părintelui Auxenţiu, cel din munteREŢETA ZILEI: Ruladă de porc la cuptorSINAXAR: Pomenirea sfântului mucenic Vlasie, episcopul SevastieiREŢETA ZILEI: Plăcintă cu paste şi sos de vin roşuSINAXAR: Pomenirea sfântului mucenic HaralambieREŢETA ZILEI: Tăieţei cu varză dulceSINAXAR: Pomenirea sfântului mucenic NichiforREŢETA ZILEI: Sufleu cu brânză şi caşcavalSINAXAR: Pomenirea marelui mucenic Teodor StratilatREŢETA ZILEI: Fructe cu cremă de brânză dulceSINAXAR: Pomenirea părintelui Partenie, episcopul LampsaculuiREŢETA ZILEI: Salată de ghebeSINAXAR: Pomenirea părintelui nostru Isidor PelusiotulREŢETA ZILEI: Mazăre galbenă bătută, cu cârnaţiSINAXAR: Pomenirea sfântului Simeon, primitorul de Dumnezeu, şi a proorociţei AnaSINAXAR: Întâmpinarea Mântuitorului nostru Iisus HristosREŢETA ZILEI: Ficat de pui îmbrăcat în baconSINAXAR: Pomenirea Sfinţilor făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, Chir şi IoanFuncţionar al Primăriei Ştefăneşti arestat pentru complicitate la înşelăciune
|
ALBA - ULPIA JURNAL ARAD - ADEVARUL DE ARAD ARGES - ZIARUL TOP BACAU - DESTEPTAREA BIHOR - INFORMATIA DE VEST BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI BRAILA - ZIARUL DE BRAILA BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA BUZAU - SANSA BUZOIANA BUCURESTI - BUCURESTI NEWS CONSTANTA - CUGET LIBER |
COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN DOLJ - GAZETA DE SUD GALATI - MONITORUL DE GALATI GIURGIU - GIURGIU NEWS GORJ - ZIARUL GORJULUI HUNEDOARA - HUNEDOREANUL IALOMITA - STIREA IASI - MONITORUL MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES |
MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN MURES - CUVANTUL LIBER NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN OLT - GAZETA OLTULUI PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA SALAJ - SALAJEANUL SATU MARE - INFORMATIA ZILEI SIBIU - SIBIANUL SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA |
TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN TIMIS - FRUNCEA TULCEA - OBIECTIV VALCEA - ZIARUL DE VALCEA VASLUI - MONITORUL DE VASLUI VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA |