Pagina 20 ~ Produse contrafăcute, într-un depozit din Voluntari

Autor: M.T.
 Produse contrafăcute, într-un depozit din Voluntari
asdasdas
Produse contrafăcute, într-un depozit din Voluntari Produse contrafăcute, într-un depozit din Voluntari

În acţiune au fost angrenaţi şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor. Oamenii legii au descins în depozitul situat în oraşul Voluntari şi au efectuat controale la 2 societăţi comerciale aflate în incinta unui complex comercial din localitatea Dobroeşti, prin intermediul cărora erau comercializate produsele respective.

În urma cercetărilor au fost întocmite dosare penale pe numele administratorilor celor două societăţi, iar bunurile, în valoare de aproximativ 300.000 de euro, au fost ridicate în vederea experizării.

Cei doi administratori sunt suspectaţi că importau marfă din ţări precum China, Taiwan şi Dubai. Suspecţii nu au putut prezenta organelor de control documentele de provenienţă a mărfii, totodată stabilindu-se că aceştia nu au înregistrat în evidenţele contabile sumele de bani încasate din vânzarea produselor.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi contrafacere.

   

 

Data introducerii: 30-08-2010

 

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu

inapoi           

 

Pagina 20 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:

MOGOŞOAIA: Accident rutier datorat neasigurării la efectuarea unui virajAlcool la volanCercetată pentru prostituţieColegiul Naţional “Sf. Sava”, cel mai bun liceu din ţarăREŢETA ZILEI: Tăiţei şi carne de porcCALENDAR ORTODOX: Începutul noului an bisericescOAMENI, FAPTE: 1 SeptembriePe motocicletă, fără permisS-a răsturnat din cauza vitezeiPort ilegal de armă albăSuspecţi de furt, prinşi în localitatea GăneasaREŢETA ZILEI: Ghiveci şi carne de iedCALENDAR ORTODOX: Pomenirea punerii în raclă a brâului Născătoarei de DumnezeuOAMENI, FAPTE: 31 augustAsistenta de la Giuleşti, arest prevenitivDeşeuri periculoase în OtopeniArmă de tir deţinută ilegalProduse contrafăcute, într-un depozit din VoluntariPrima probă scrisă la BAC-ul din toamnăUn român fericit: câştigătorul premiului Loto 6 din 49
Pagina curenta :

ALBA - ULPIA JURNAL

ARAD - ADEVARUL DE ARAD

ARGES - ZIARUL TOP

BACAU - DESTEPTAREA

BIHOR - INFORMATIA DE VEST

BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD

BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI

BRAILA - ZIARUL DE BRAILA

BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA

BUZAU - SANSA BUZOIANA

BUCURESTI - BUCURESTI NEWS

CONSTANTA - CUGET LIBER

COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA

DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN

DOLJ - GAZETA DE SUD

GALATI - MONITORUL DE GALATI

GIURGIU - GIURGIU NEWS

GORJ - ZIARUL GORJULUI

HUNEDOARA - HUNEDOREANUL

IALOMITA - STIREA

IASI - MONITORUL

MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES

MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN

MURES - CUVANTUL LIBER

NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN

OLT - GAZETA OLTULUI

PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA

SALAJ - SALAJEANUL

SATU MARE - INFORMATIA ZILEI

SIBIU - SIBIANUL

SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA

TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN

TIMIS - FRUNCEA

TULCEA - OBIECTIV

VALCEA - ZIARUL DE VALCEA

VASLUI - MONITORUL DE VASLUI

VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA