Cititi ziarele noastrespatiu publicitar
Meniul principalStiri pe scurt EconomieŞtirile zileiBursa ZvonurilorPoliticAdministraţie localăSocialCulturăSportSănătateViaţă de vedetăInterviu/EvenimentCetăţeniEditorial
Vremea in IlfovParteneri |
Pagina 5 ~ Premierul Emil Boc a inaugurat drumul Tulcea-Murigiol-Dunavăţ, finanţat prin Programul Operaţional RegionalAutor: M.T.
“Încep prin a-i felicita pe toţi cei care au reuşit să îşi ţină cuvântul, să îşi onoreze promisiunea şi, iată, într-un interval rezonabil de timp, cu mult înainte de îndeplinirea termenului legal din contract, să fie realizată. Pe data de 20 august 2009 inauguram lucrarea şi, astăzi, constatăm finalizarea ei şi mă bucur să văd că oamenii de aici sunt serioşi şi fac ceea ce spun.
În al doilea rând, este o lucrare care va aduce resurse importante bugetare pentru toate primăriile din zonă datorită faptului că orice lucrare de infrastructură aduce după sine investiţii şi locuri de muncă iar, din perspectiva infrastructurii turistice din zonă, este un obiectiv care, cu siguranţă, va aduce plus valoare şi foarte mulţi turişti.
În al treilea rând, este un exemplu de ceea ce trebuie să facem în continuare pentru a ieşi din criza economică. Din criza economică nu se iese cu populisme sau cu promisiuni de aceeaşi natură, ci se iese cu investiţii, locuri de muncă şi fonduri europene. Dar şi cu seriozitate în cheltuirea banului public. De aceea, mesajul meu este în continuare pentru toţi cei care lucrează cu fonduri europene să urmeze acest exemplu de la Tulcea, pentru că lucrarea a fost efectuată într-un an şi două luni de zile.
Sunt efectuate cinci din cele şase cereri de rambursare a cheltuielilor. Aceasta înseamnă că ne atingem şi obiectivul de a cheltui efectiv banii europeni, nu doar de a-i contracta şi de a semna contracte. În ultimă instanţă, contează banii care se plătesc efectiv pentru lucrările efectuate. Din acest punct de vedere, şi pentru anul 2011, obiectivul nostru major îl reprezintă fondurile europene şi co-finanţarea acestora din perspectiva soluţiilor bugetului.
Vom pune bani suplimentari în 2011 la partea de co-finanţare a proiectelor europene, pentru că doar, repet, prin investiţii şi locuri de muncă putem asigura o creştere economică sănătoasă, durabilă, care să ofere românilor, pe termen mediu şi lung, salarii decente, şi nu promisiuni şi nu o creştere conjuncturală aşa cum a fost în 2007 şi în 2008 bazată doar pe împrumut şi consum.
Profit de această ocazie să spun că ceea ce am văzut zilele acestea cu privire la impozitul progresiv reprezintă o piedică în calea relansării economice. Impozitul progresiv, aşa cum îl susţine PSD-ul, nu face altceva decât să încurajeze nemunca, să îi afecteze pe cei activi şi pe cei care produc cu adevărat într-un stat, blocând şansele de relansare economică a ţării întrucât îi afectează exact pe aceia care produc, pe cei care trebuie să asigure ieşirea din recesiune a României. Deci, din acest punct de vedere, încă o dată se demonstrează că PSD-ul a rămas ancorat în politici populiste, alături de PNL, şi nu are o viziune care să scoată România din criză”, a spus în cuvântul său premierul Emil Boc.
Data introducerii: 01-10-2010
Comentarii vizitatori
Pagina 5 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:Emil Boc: “Vom câştiga şi alegerile locale, şi cele parlamentare, în 2012”Premierul Emil Boc, la aniversarea Zilei Naţionale a GermanieiPremierul Emil Boc a inaugurat drumul Tulcea-Murigiol-Dunavăţ, finanţat prin Programul Operaţional RegionalMinistrul Anca Boagiu crede că introducerea rovinietei electronice va creşte cu 20% veniturile CNADNREmil Boc, vorbind despre alianţa a „doi moguli şi doi politicieni” cu scopul suspendării preşedinteluiProiectul de lege privind activităţile desfăşurate de zilieriPrograme pentru protecţia familiei şi respectarea drepturilor copiluluiGabriel Oprea: “PSD a demonstrat încă o dată că una spune şi alta votează!”Premierul Emil Boc a revenit, acceptând escorta Poliţiei RutiereMinistrul Teodor Baconschi, membru PDLPreşedintele Traian Băsescu aşteaptă un raport în privinţa manifestaţiei poliţiştilor din 24 septembrieTraian Constantin Igaş este noul ministru al Administraţiei şi InternelorPremierul Emil Boc afirmă că ministrul Vasile Blaga şi-a asumat responsabilitatea pentru greşelile altoraVasile Blaga şi-a anunţat demisiaPremierul Emil Boc a renunţat la serviciile poliţiei pentru coloana oficialăPreşedintelE Traian Băsescu: “Am dat dispoziţie SPP să nu mai apeleze la nicio prestaţie a Ministerului de Interne”Primul-ministru Emil Boc s-a întâlnit cu David A. Paterson, guvernatorul statului New YorkEmil Boc: „România susţine o mai bună reprezentare a ţărilor din Estul Europei într-o viitoare formulă extinsă a Consiliului de Securitate al ONUPREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU: „LA MINE, LA BIROU, ACEST PONTA... ERA CA UN PREŞ”...Comisia de Regulament a Camerei Deputaţilor a aprobat constituirea grupului de independenţi
|
ALBA - ULPIA JURNAL ARAD - ADEVARUL DE ARAD ARGES - ZIARUL TOP BACAU - DESTEPTAREA BIHOR - INFORMATIA DE VEST BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI BRAILA - ZIARUL DE BRAILA BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA BUZAU - SANSA BUZOIANA BUCURESTI - BUCURESTI NEWS CONSTANTA - CUGET LIBER |
COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN DOLJ - GAZETA DE SUD GALATI - MONITORUL DE GALATI GIURGIU - GIURGIU NEWS GORJ - ZIARUL GORJULUI HUNEDOARA - HUNEDOREANUL IALOMITA - STIREA IASI - MONITORUL MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES |
MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN MURES - CUVANTUL LIBER NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN OLT - GAZETA OLTULUI PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA SALAJ - SALAJEANUL SATU MARE - INFORMATIA ZILEI SIBIU - SIBIANUL SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA |
TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN TIMIS - FRUNCEA TULCEA - OBIECTIV VALCEA - ZIARUL DE VALCEA VASLUI - MONITORUL DE VASLUI VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA |