Pagina 5 ~ Precizări MAI privind afirmaţii eronate vihiculate în mass-media

Autor: M.T.
 Precizări MAI privind afirmaţii eronate vihiculate în mass-media
asdasdas
Precizări MAI privind afirmaţii eronate vihiculate în mass-media Precizări MAI privind afirmaţii eronate vihiculate în mass-media

MAI precizează că ministrul Traian Igaş a ordonat, începând cu data de 26 octombrie, instituirea măsurilor stabilite pentru gradul I în unităţile implicate în aplicarea măsurilor şi executarea misiunilor destinate menţinerii şi asigurării ordinii şi siguranţei publice, conform prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea MAI şi în aplicarea prevederilor Planului general de măsuri pentru prezervarea ordinii publice în situaţia desfăşurării unor manifestaţii de protest, de amploare sau cu risc public, generate de nemulţumiri de ordin economico-social al diferitelor categorii de populaţie.
''Măsurile stabilite pentru gradul I prevăd asigurarea condiţiilor strict necesare pentru sporirea vigilenţei şi eficienţei în executarea misiunilor permanente şi pentru trecerea, în timp scurt, la îndeplinirea unor misiuni specifice, temporare, determinate de evoluţia situaţiei operative. De asemenea, prevăd asigurarea continuităţii conducerii unităţilor implicate în afara orelor de program în unitate, întărirea serviciului de zi, precum şi asigurarea permanenţei la domiciliu a cel puţin o treime din efectivul fiecărei unităţi'', se arată în comunicatul MAI.

   

 

Data introducerii: 27-10-2010

 

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu

inapoi           

 

Pagina 5 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:

A murit poetul Adrian PăunescuCum va fi vremeaCum va fi vremeaEste cert, cuplul Ceauşescu a fost înhumat la GhenceaCum va fi vremeaA fost găsită cutia neagră a avionului MIG 21 Lancer Cum va fi vremeaFMI spune că România poate atinge ţinta de deficitComunicat MapN privind prăbuşirea unei aeronave militare MIG-21 LancerCum va fi vremeaCutremur 31 octombrie 2010!?31 octombrie - Ziua Internaţională a Mării NegreCum va fi vremeaCum va fi vremeaDe la 1 noiembrie, circulaţia pe Transfăgărăşan, închisă29 octombrie – Ziua Internaţională a InternetuluiCum va fi vremeaCum va fi vremeaPrecizări MAI privind afirmaţii eronate vihiculate în mass-mediaCum va fi vremea
Pagina curenta :
Pagina : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

ALBA - ULPIA JURNAL

ARAD - ADEVARUL DE ARAD

ARGES - ZIARUL TOP

BACAU - DESTEPTAREA

BIHOR - INFORMATIA DE VEST

BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD

BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI

BRAILA - ZIARUL DE BRAILA

BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA

BUZAU - SANSA BUZOIANA

BUCURESTI - BUCURESTI NEWS

CONSTANTA - CUGET LIBER

COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA

DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN

DOLJ - GAZETA DE SUD

GALATI - MONITORUL DE GALATI

GIURGIU - GIURGIU NEWS

GORJ - ZIARUL GORJULUI

HUNEDOARA - HUNEDOREANUL

IALOMITA - STIREA

IASI - MONITORUL

MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES

MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN

MURES - CUVANTUL LIBER

NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN

OLT - GAZETA OLTULUI

PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA

SALAJ - SALAJEANUL

SATU MARE - INFORMATIA ZILEI

SIBIU - SIBIANUL

SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA

TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN

TIMIS - FRUNCEA

TULCEA - OBIECTIV

VALCEA - ZIARUL DE VALCEA

VASLUI - MONITORUL DE VASLUI

VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA