Pagina 10 ~ PREMIERUL EMIL BOC, NEMULŢUMIT DE GRADUL DE ABSORBŢIE A FONDURILOR EUROPENE

Autor: MARIAN T.
 PREMIERUL EMIL BOC, NEMULŢUMIT DE GRADUL DE ABSORBŢIE A FONDURILOR EUROPENE
asdasdas
PREMIERUL EMIL BOC, NEMULŢUMIT DE GRADUL DE ABSORBŢIE A FONDURILOR EUROPENE PREMIERUL EMIL BOC, NEMULŢUMIT DE GRADUL DE ABSORBŢIE A FONDURILOR EUROPENE

“Am făcut o analiză a graficului absorbţiei fondurilor europene pe axa competitivitate de la Ministerul Economiei. Din nefericire, aşa cum am constatat şi la întâlnirea anterioară cu toţi responsabilii pe fonduri europene, suntem nemulţumiţi de graficul de absorbţie efectiv de bani europeni în România, inclusiv la aceasta axă…
Am decis câteva lucruri. În primul rând, că până în 15 august toate cererile de rambursare a banilor să fie finalizate. Cu alte cuvinte, toate firmele care au proiecte europene la acest minister vor primi banii, pe baza cererilor de rambursare înaintate.
În al doilea rând: cererile de rambursare să se încadreze într-o perioadă de maxim 60 de zile, în loc de 120 de zile, cât era în momentul de faţă, cu menţiunea că sperăm ca şi firmele să depună documentaţiile la timp şi în condiţiile legale amintite.
Trei: dorim să avem o mai intensă comunicare cu firmele, pentru a le face cunoscute două instrumente extrem de eficiente pentru o mai bună absorbţie a banilor europeni, pentru că aici beneficiarii sunt firme private în esenţă - şi ministerul, dar şi firme private. Iar, aici este următoarea problemă: nu au co-finanţare pentru partea lor la proiectele europene pe care le-au câştigat. Noi avem două soluţii în vigoare şi pe care firmele trebuie să le utilizeze cu maximă eficienţă. În primul rând, este vorba de hotărârea de guvern prin care permitem firmelor să gajeze cu bunul din proiectul european împrumutul pe care îl iau de la bancă. Până acum nu puteau; acum pot face şi, cu această ocazie, pot să-şi ia banii, pentru a-şi asigura partea de co-finanţare. În al doilea rând, folosim instrumentul garanţiilor de stat, pe care îl au la dispoziţie prin intermediul Fondului de Garantare, pentru a primi de la bancă partea lor de co-finanţare. Cu aceste două instrumente sperăm să putem stimula firmele să aducă mai mulţi bani europeni în ţară.
Nu în ultimul rând, am luat decizia ca firmele care au restanţe în graficul de implementare a proiectului, de şase, nouă luni de zile, după ce, iniţial, au semnat acest grafic, să le reziliem contractele. Nu putem să ne permitem să pierdem banii europeni, pentru ca unele firme, datorită mecanismului propriu de lucru, nu sunt interesate de absorbţia banilor europeni”, a precizat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de la Ministerul Economiei.

   

 

Data introducerii: 25-07-2010

 

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu

inapoi           

 

Pagina 10 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:

MINISTRUL ELENA UDREA VORBEŞTE DESPRE “PRESA PLĂTITĂ DE VÂNTU” MESAJUL PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU LA SEMINARUL “EUROPA CENTRALĂ – CENTRUL EUROPEI?”PREMIERUL EMIL BOC, NEMULŢUMIT DE GRADUL DE ABSORBŢIE A FONDURILOR EUROPENEPREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU ESTE CONSECVENT: AUTONOMIE EGALĂ PENTRU TOŢI CETĂŢENII ROMÂNI, INDIFERENT DE ETNIEMĂSURI PENTRU SCURTAREA DURATEI PROCESELORPREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU VA PREZENTA AMBASADORILOR UE OPINIA ROMÂNIEI FAŢĂ DE RAPORTUL UE PE JUSTIŢIE METODOLOGIE DE RECALCULARE A PENSIILOR SPECIALE DIN 2 AUGUST, CREDITE CU GARANŢIE GUVERNAMENTALĂ PENTRU REABILITAREA LOCUINŢELOR NOI FORME DE AJUTOR FINANCIAR PENTRU FERMIERI CONTRACTE DE PUBLICITATE ŞI/SAU PROMOVARE, SUSPENDATE PENTRU 2010AJUTOR UMANITAR PENTRU REPUBLICA MOLDOVADECLARAŢIA PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU PE TEMA RAPORTULUI CE PRIVIND JUSTIŢIAMESAJUL PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU CU PRILEJUL ZILEI AVIAŢIEI ROMÂNE ŞI A FORŢELOR AERIENE VIDEOCONFERINŢA PREMIERULUI EMIL BOC CU PREFECŢIIPREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU A SOLICITAT REEXAMINAREA LEGII PRIVIND CAMERELE PENTRU AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂMĂSURI GUVERNAMENTALE PENTRU SUSŢINEREA MEDIULUI DE AFACERIPROGRAMUL „CASE DE LOCUIT ÎN ZONELE AFECTATE DE CALAMITĂŢILE NATURALE DIN ANUL 2010”32 SECRETARI DE STAT ŞI 43 SUBPREFECŢI, RESTRUCTURAŢIPREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU A SESIZAT CCR ASUPRA NECONSTITUŢIONALITĂŢII LEGII ANIROMÂNIA VA ACORDA DIN NOU BURSE PENTRU STUDENŢI PALESTINIENI
Pagina curenta :
Pagina : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

ALBA - ULPIA JURNAL

ARAD - ADEVARUL DE ARAD

ARGES - ZIARUL TOP

BACAU - DESTEPTAREA

BIHOR - INFORMATIA DE VEST

BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD

BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI

BRAILA - ZIARUL DE BRAILA

BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA

BUZAU - SANSA BUZOIANA

BUCURESTI - BUCURESTI NEWS

CONSTANTA - CUGET LIBER

COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA

DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN

DOLJ - GAZETA DE SUD

GALATI - MONITORUL DE GALATI

GIURGIU - GIURGIU NEWS

GORJ - ZIARUL GORJULUI

HUNEDOARA - HUNEDOREANUL

IALOMITA - STIREA

IASI - MONITORUL

MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES

MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN

MURES - CUVANTUL LIBER

NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN

OLT - GAZETA OLTULUI

PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA

SALAJ - SALAJEANUL

SATU MARE - INFORMATIA ZILEI

SIBIU - SIBIANUL

SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA

TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN

TIMIS - FRUNCEA

TULCEA - OBIECTIV

VALCEA - ZIARUL DE VALCEA

VASLUI - MONITORUL DE VASLUI

VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA