Pagina 2 ~ Explicaţii ale premierului Emil Boc cu privire la Ordonanţa 58/2010

Autor: M.T.
 Explicaţii ale premierului Emil Boc cu privire la Ordonanţa 58/2010
asdasdas
Explicaţii ale premierului Emil Boc cu privire la Ordonanţa 58/2010 Explicaţii ale premierului Emil Boc cu privire la Ordonanţa 58/2010

În legătură cu motivaţia şi efectele Ordonanţei nr. 58/2010, premierul Emil Boc a oferit reprezentanţilor mass-media câteva explicaţii cu privire la necesitatea luării acestei decizii.
“Încă odată vreau să precizez faptul că iniţiativa pe care Guvernul a avut-o cu modificarea Codului Fiscal nu îi vizează şi nu este îndreptată împotriva acelora care realizează cu adevărat acte de cultură, realizează drepturi de autor. Ei, în esenţă, păstrează aceleaşi drepturi. Este vorba de a-i elimina pe cei care utilizează în manieră abuzivă drepturile de autor, o modalitate de evaziune fiscală. Deci, această ordonanţă îşi propune, în primul rând, să elimine abuzul în utilizarea dreptului de autor, şi anume aceia care nu creează, care nu sunt autori cu adevărat, nu realizează, potrivit legii, asemenea activităţi, să plătească taxe. Iar cei care beneficiază de drepturile de autor potrivit legii, în sensul că sunt cu adevărat creatori, regimul lor rămâne, practic, neschimbat, în sensul că dacă o persoană are un loc de muncă şi, în acelaşi timp, are şi o activitate ocazională prin care realizează un act de cultură, regimul nu se modifică, este practic acelaşi.
Pentru cei care, în fapt, foloseau drepturile de autor doar pentru a nu plăti contribuţii de ajutor sociale, ori de care or fi ele, fie că este şomaj, că este sănătate sau că este vorba de pensii, acolo avem nevoie să curmăm aceste abuzuri şi să lărgim baza de impozitare.
Ştiu că nu este plăcut pentru o persoană care nu plătea până acum contribuţie la sănătate sau la pensie, dar realiza un venit ca orice alt român din activitate economică, nu pe drepturi de autor. Acum trebuie să plătească. Trebuie să plătească pentru că avem nevoie şi de o sănătate mai bună, avem nevoie şi de pensii care trebuiesc plătite.
Gândiţi-vă că în domeniul sănătăţii, 10,8 milioane de români nu plătesc contribuţii la asigurări de sănătate. Dar avem pretenţia să avem şi posturi mai multe în sistemul sanitar, să avem şi o dotare mai bună, să avem şi spitale ultramoderne. Banii nu vin din cer, bani trebuie să fie utilizaţi cu chibzuinţă şi toţi care avem acces la un asemenea serviciu şi toţi cei care desfăşurăm o activitate economică să plătim aceste taxe.
La bugetul de pensii, anul acesta, dăm 3,3 miliarde de euro, cel puţin. Luăm din banii de investiţii ca să-i dăm la pensii, pentru că, iarăşi, trebuie să fie toată lumea scutită. Nu se mai poare aşa!
Este adevărat că măsura nu este extrem de plăcută, pentru cei care până acum utilizau drepturile de autor, de la celebrele exemple cu şoferi - care nu aveau nici o legătură cu domeniul, dar beneficiau de drepturi de autor şi nu plăteau taxele către stat - până la alte persoane care intrau în această categorie şi care foloseau acest instrument în manieră abuzivă. Acum s-a încercat curmarea unui abuzz”, a precizat primul ministru Emil Boc.
În ceea ce priveşte răspunsul Guvernului cu privire la faptul că artiştii şi ziariştii sunt afectaţi prin acest document, şeful Executivului a spus: “În cazul jurnaliştilor ştiu că era următorul exemplu. Se plătea la firmă salariu minim pe economie, 600 de lei, la care plăteai toate contribuţiile: pensie, şomaj şi sănătate. Iar pe lângă aceasta se folosea instituţia dreptului de autor pentru alte sume mult mai mari, pentru care nu se plătea nimic.
Este, în ultimă instanţă, şi o formă de protecţie a celui în cauză, pentru că un jurnalist, după ce îşi pierde slujba ca orice om cu activitate economică, nu beneficiază de sprijinul statului în perspectiva sănătăţii, a pensiei şi a şomajului, pe măsura muncii pe care a prestat-o şi a veniturilor pe care le-a realizat. Nu are contribuţiile aferente.
Ca să înţeleagă toată lumea: se dădea salariul minim, iar pentru restul de sumă, încă 10 - 20 de milioane de lei vechi, nu se mai plăteau contribuţii de asigurări sociale, ci 10% impozit. Ori, acum, aceste activităţi - dacă am înţeles în cazul mass-media nu se mai intră pe drepturi de autor decât dacă sunt cu adevărat drepturi de autor, nimeni nu contestă… Acum plătesc pentru venitul lor contribuţiile sociale, pentru că toţi avem nevoie de sănătate şi pensi”.

   

 

Data introducerii: 29-08-2010

 

Comentarii vizitatori

Adauga comentariu

inapoi           

 

Pagina 2 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:

Sistem naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelorGuvernul a adoptat Legea salarizării unitare a personalului bugetar CCR a dat dreptate Guvernului īn privinţa asumării Legii educaţiei Guvernul nu va mai accepta să piardă fonduri europene din cauza comodităţii īn derularea licitaţiilor68,7 milioane lei, pentru sprijinirea autorităţilor locale aflate īn dificultate financiarăMarko Bela cere demisia preşedintelui SenatuluiA doua rectificare bugetară din 2010Emil Boc a declarat că Parlamentul nu mai poate opri asumarea pe Legea educaţieiProiectul Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului din sistemul bugetar Senatorii, īmpotriva clonării umane S-a rupt lanţul de iubire īntre PSD şi PNL!?Legea salarizării va ajunge la Parlament pentru angajarea răspunderiiGuvernul va continuarea asumarea răspunderii pe Legea educaţieiMesajul preşedintelui Traian Băsescu īn faţa Camerelor reunite ale ParlamentuluiDeclaraţia comună a preşedintelui Traian Băsescu şi a preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel BarrosoDeciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi Executivul le respectăTraian Băsescu declară că Romānia are nevoie de stabilitate, consecvenţă şi realizarea proiectelor de investiţiiTeodor Stolojan anticipează creşteri salariale de 16-18%, īn 2011Vasile Blaga mizează pe coeziune profundă īn interiorul PDLSuntem īn ţintele de deficit agreate cu FMI, CE şi BM
Pagina curenta :
Pagina : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

ALBA - ULPIA JURNAL

ARAD - ADEVARUL DE ARAD

ARGES - ZIARUL TOP

BACAU - DESTEPTAREA

BIHOR - INFORMATIA DE VEST

BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD

BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI

BRAILA - ZIARUL DE BRAILA

BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA

BUZAU - SANSA BUZOIANA

BUCURESTI - BUCURESTI NEWS

CONSTANTA - CUGET LIBER

COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA

DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN

DOLJ - GAZETA DE SUD

GALATI - MONITORUL DE GALATI

GIURGIU - GIURGIU NEWS

GORJ - ZIARUL GORJULUI

HUNEDOARA - HUNEDOREANUL

IALOMITA - STIREA

IASI - MONITORUL

MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES

MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN

MURES - CUVANTUL LIBER

NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN

OLT - GAZETA OLTULUI

PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA

SALAJ - SALAJEANUL

SATU MARE - INFORMATIA ZILEI

SIBIU - SIBIANUL

SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA

TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN

TIMIS - FRUNCEA

TULCEA - OBIECTIV

VALCEA - ZIARUL DE VALCEA

VASLUI - MONITORUL DE VASLUI

VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA