Cititi ziarele noastrespatiu publicitar
Meniul principalStiri pe scurt EconomieŞtirile zileiBursa ZvonurilorPoliticAdministraţie localăSocialCulturăSportSănătateViaţă de vedetăInterviu/EvenimentCetăţeniEditorial
Vremea in IlfovParteneri |
Pagina 19 ~ EURO 2012: Dacă nici cu Albania…Autor: M. TARIAN
România nu a reuşit decât un meci egal, scor 1-1, pe teren prorpiu, cu Albania, în partida de debut din cadrul Grupei D a preliminariilor EURO 2012.
Încă o dată s-a văzut că la echipa naţională lucrurile sunt ambigue, că se bâjbâie asupra strategiei de joc, că se folosesc fotbalişti ieşiţi din formă, care nu au cum să dea randamentul anticipat. Nici măcar în faţa Albaniei! Deşi era la mintea cocoşului de pe turla bisericii din Piatra Neamţ că albanezii vor veni să se apere şi apoi să spere la un gol pe contraatac, selecţionerul nu a reuşit să imprime unsprezecelui trimis în teren soluţiile de contracarare a defensivei pe trei linii a adversarilor. În aceste condiţii, a rezultat un meci încâlcit, cu multe greşeli tehnice, cu preluări anapoda şi, pe final de joc, un gol norocos, datorat mai mult inspiraţiei de moment a lui Stancu şi mai puţin unor scheme exersate.
După deschiderea scorului, selecţionerul Răzvan Lucescu nu a reuşit să menţină echipa noastră în atac, astfel încât albanezii au preluat frâiele jocului şi, aşa cum era normal, au egalat urmare a unei faze fixe, când Muzaka a reluat cu capul, bătându-l pe Lobonţ.
Dezamăgiţi de prestaţia slabă a echipei naţionale suporterii aflaţi pe stadionul din Piatra Neamţ nu au mai putu rezista şi au cerut lui Răzvan Lucescu.
Data introducerii: 04-09-2010
Comentarii vizitatori
Pagina 19 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:VARGA ŞI BĂLAN, ÎN GIULEŞTISTART PENIBIL PENTRU RĂZVAN LUCESCU, 0-2 CU ISRAELCOCIŞ A AJUNS LA FC TIMIŞOARAFOTBAL. LIGA I: CFR CLUJ DOAR EGAL CU STEAUA LIGA SECUNDĂ: SPORTUL STUDENŢESC, ÎN FOTOLIUL DE LIDERRĂZVAN LUCESCU A ANUNŢAT LOTUL PENTRU AMICALUL CU ISRAEL FOTBAL, LIGA A II-A, ETAPA 18LOCUL 13 ÎN CUPELE EUROPENECRISTI TĂNASE, ÎN AFARA DERBY-ULUI CU CFRŞI MIRCEA LUCESCU A IEŞIT DIN LIGA EUROPAUNIREA URZICENI, ELIMINATĂ DE LIVERPOOLAVOCAŢII LUI MUTU SUNT OPTIMIŞTIDUPĂ DINAMO – UNIVERSITATEA, CENTRALUL AUGUSTUS CONSTANTIN SPUNE “ADIO” LIGII I ÎN ACEST SEZON CFR CLUI S-A DESPRINS DE PLUTON OLTCHIM, THE BESTFOTBAL: LIGA I, ETAPA A 18-ADEBUT RATAT DE STEAUA, 1-3 CU CEAHLĂUL
|
ALBA - ULPIA JURNAL ARAD - ADEVARUL DE ARAD ARGES - ZIARUL TOP BACAU - DESTEPTAREA BIHOR - INFORMATIA DE VEST BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI BRAILA - ZIARUL DE BRAILA BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA BUZAU - SANSA BUZOIANA BUCURESTI - BUCURESTI NEWS CONSTANTA - CUGET LIBER |
COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN DOLJ - GAZETA DE SUD GALATI - MONITORUL DE GALATI GIURGIU - GIURGIU NEWS GORJ - ZIARUL GORJULUI HUNEDOARA - HUNEDOREANUL IALOMITA - STIREA IASI - MONITORUL MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES |
MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN MURES - CUVANTUL LIBER NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN OLT - GAZETA OLTULUI PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA SALAJ - SALAJEANUL SATU MARE - INFORMATIA ZILEI SIBIU - SIBIANUL SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA |
TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN TIMIS - FRUNCEA TULCEA - OBIECTIV VALCEA - ZIARUL DE VALCEA VASLUI - MONITORUL DE VASLUI VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA |