Cititi ziarele noastrespatiu publicitar
Meniul principalStiri pe scurt EconomieŞtirile zileiBursa ZvonurilorPoliticAdministraţie localăSocialCulturăSportSănătateViaţă de vedetăInterviu/EvenimentCetăţeniEditorial
Vremea in IlfovParteneri |
Pagina 50 ~ CALENDAR ORTODOX: Pomenirea Sf. Mucenic Antim, episcopul NicomidieiAutor: PĂRINTELE ORTODOX
El s-a aflat în fruntea credincioşilor săi în această încercare şi i-a încurajat a-şi pună în Dumnezeu toată încrederea şi nădejdea. Atunci, prin harul şi providenţa lui Dumnezeu, sfântul Antim şi alţi câţiva creştini, au scapat de moarte şi s-au ascuns în munţii din împrejurimi.
Dar după câţiva ani ei au fost prinşi şi sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian (305-311), unde se aflau de faţă toate uneltele cele pentru chinuire. Şi, de vreme ce-l întrebară, a mărturisit cu îndrăzneala şi nesilit de nimeni pe Hristos.
Pentru aceea întâi i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor hârburi şi l-au bătut cu toiege; l-au încălţat cu încălţăminte de aramă arsă în foc, şi apoi i-au tăiat capul.
Dar, minunea lui Dumnezeu, şi după moartea sfântului părul a continuat să-i crească pe capul tăiat.
Data introducerii: 03-09-2010
Comentarii vizitatori
Pagina 50 ~ Alte articole din aceeaşi categorie:PRIORITATEA MINISTERULUI EDUCAŢIEI, ORGANIZAREA EXAMENULUI DE BACALAUREATLABIRINT SECRET DE MORMINTE ANTICE EGIPTENEREŢETA ZILEI: SPUMĂ DE BRÂNZĂ DULCE CU CĂPŞUNICUM VA FI VREMEACALENDAR ORTODOX: POMENIREA SFÂNTULUI APOSTOL CARPOAMENI, FAPTE: 26 MAIACCIDENT RUTIER, PE FONDUL NERESPECTĂRII ASIGURĂRII LA MANEVRA DE DEPĂŞIREACCIDENT RUTIER CU CINCI PERSOANE DECEDATEAGRESINI FIZICE ÎN ŞTEFĂNEŞTII DE JOSFURT DIN LOCUINŢĂ AFLATĂ ÎN CONSTRUCŢIIREŢETA ZILEI: FILE DE TON CU CONDIMENTE VERZI ŞI CARTOFICUM VA FI VREMEACALENDAR ORTODOX: POMENIREA AFLĂRII CAPULUI MĂRITULUI PROOROC, ÎNAINTEMERGĂTOR ŞI BOTEZĂTOR IOANOAMENI, FAPTE: 25 MAITIRAMISU DE 2,3 TONEVIAŢĂ ARTIFICIALĂ ÎN LABORATORREŢETA ZILEI: CARNE DE VITĂ ÎN SOS DE VIN MARSALACUM VA FI VREMEACALENDAR ORTODOX: POMENIREA PĂRINTELUI SIMEON DIN MUNTELE CEL MINUNATOAMENI, FAPTE: 24 MAI
|
ALBA - ULPIA JURNAL ARAD - ADEVARUL DE ARAD ARGES - ZIARUL TOP BACAU - DESTEPTAREA BIHOR - INFORMATIA DE VEST BISTRITA NASAUD - MESAGERUL DE BISTRITA NASAUD BOTOSANI - EVENIMENTUL DE BOTOSANI BRAILA - ZIARUL DE BRAILA BRASOV - GAZETA DE TRANSILVANIA BUZAU - SANSA BUZOIANA BUCURESTI - BUCURESTI NEWS CONSTANTA - CUGET LIBER |
COVASNA - OBSERVATORUL DE COVASNA DAMBOVITA - REPORTER DAMBOVITEAN DOLJ - GAZETA DE SUD GALATI - MONITORUL DE GALATI GIURGIU - GIURGIU NEWS GORJ - ZIARUL GORJULUI HUNEDOARA - HUNEDOREANUL IALOMITA - STIREA IASI - MONITORUL MARAMURES - GAZETA DE MARAMURES |
MEHEDINTI - INFORMATIA DE SEVERIN MURES - CUVANTUL LIBER NEAMT - MONITORUL DE NEAMT SI ROMAN OLT - GAZETA OLTULUI PRAHOVA - ZIARUL PRAHOVA SALAJ - SALAJEANUL SATU MARE - INFORMATIA ZILEI SIBIU - SIBIANUL SUCEAVA - MONITORUL DE SUCEAVA |
TELEORMAN - GAZETA DE TELEORMAN TIMIS - FRUNCEA TULCEA - OBIECTIV VALCEA - ZIARUL DE VALCEA VASLUI - MONITORUL DE VASLUI VRANCEA - ZIARUL DE VRANCEA |